Astazi, limba romana a devenit o necunoscuta pentru o buna parte dintre copii. Datorita accesului nelimitat la informatie si la mijloacele de comunicare, limbajul acestora a devenit un lung sir de abrevieri, iar vocabularul s-a redus la cateva sute de cuvinte de baza, ce sunt folosite frecvent.

Frazele folosite astazi au devenit monotone si sacadate si sunt alcatuite dintr-o serie de propozitii subordonate, iar acest lucru a condus la fraze anoste si greu de inteles.

Inclusiv gramatica este un taram virgin, ce da batai de cap multora. Notiuni ca subiect, predicat, omonim sau sinonim raman „nuci greu de spart”, iar folosirea acestora intr-o fraza este gresita in cele mai multe cazuri.

Notiunea de vocabular poate fi inteleasa ca totalitatea cuvintelor limbii romane, fie ca sunt utilizate mai des sau mai putin in exprimarea curenta.

In cadrul unei comunicari fluente, cuvintele nu se pot folosi singure, ci trebuie combinate pentru a obtine propozitii si fraze. Intr-o fraza, pot fi utilizate atat cuvinte fundamentale ale limbii romane cat si neologisme ce au intrat de curand in vocabular.

Neologismele sunt notiuni ce nu poate fi evitate de nicio limba si se datoreaza fenomenului de globalizare, ce este din ce in ce mai accentuat si din necesitatea de a tine pasul cu noutatile tehnologice aparute.

Unitatea de baza a vocabularului ramane cuvantul, ce are rolul de a asocia o forma sau mai multe cu un sens sau cu o varietate larga de sensuri.

Astfel, orice fraza enuntata poate avea mai multe variante ce apar datorita modificarii totale sau partiale a unor parti diverse de propozitie.

Bogatia limbii romane este exprimata si de echivalentele lexicale ce pot exprima aceeasi notiune, cunoscute sub denumirea de sinonime.

Sinonimele pot fi folosite fara ca intelesul textului sa se schimbe

In cazul acestora, ce ne intereseaza cel mai mult este sensul activ in care se manifesta, ce este reprezentat de rolul pe care il joaca intr-un anumit context.

Sinonimele au fost definite de mai multi oameni de litere, dar pe scurt sunt reprezentate de acele cuvinte ce au in inteles aproximativ identic si pot fi inlocuite unele cu altele fara ca intelesul general al textului sa se schimbe.

Pentru a ne face o idee exacta asupra subiectului, aveti mai jos cateva sinonime utilizate des in limba romana:

• Timp – vreme;
• Colb – praf;
• Nadedje – speranta;
• Amintire – evocare:
• Repede – succint, etc.

Folosirea corecta a sinonimelor nu mai trebuie sa fie astazi atat de grea, deoarece ne stau la dispozitie inclusiv nenumarate resurse online. Unul dintre cele mai bune dictionarea de sinonime online poate fi gasit la dictionardesininime.ro.

Functiile sinonimelor sunt in strasa legatura cu modul in care percepem sinonimia.  Aceasta este impartita in:

• SIP (sinonimie in praesentia) – se refera la utilizarea a cel putin doua sinonime prezente in acelasi context verbal;
• SIA (sinonimie in absentia) – selectia unui singur termen si excluderea tuturor celorlalti dintr-o serie sinonimica.

Pentru a putea discuta insa despre sinonimie trebuie indeplinite anumite conditii:

• Sinonimele trebuie sa trimita la o realitate comuna, adica sa fie identice cu sensul obiectului pe care il denumesc;
• Sa poata fi inlocuite cu foarte mare usurinta in context, fara ca intelesul frazei sa se modifice;
• Sa tina de aceeasi varianta a limbii scrise sau vorbite.

Spre exemplu, cuvantul „fraged” are mai multe sinonime: tanar, gingas, sau sfaramicios.

Atunci cand discutam despre un anumit sens, cuvintele se grupeaza in mai multe grupe de clase numite serii sinonimice.  Pentru „casa” de exemplu, avem ca sinonime:

• Locuinta, cladire;
• Dinastie, familie;
• Firma, intreprindere.

Aceste clase de sinonime ne conduc la impresia ca a fost bine construita inca de la inceput, iar clasa este foarte clara fi destul de bine delimitata.

Consideratii asupra sinonimiei din limba romana

Functia cea mai importanta a sinonimelor este, potrivit lui R.A. Budagov este cea de diferentiere. In viziunea acestuia, diferentierea este importanta deoarece priveste mult mai multe laturi ale fenomenului si este aplicabila tuturor grupurilor de sinonime, cu exceptia celor absolute.

Astfel, sunt acoperite atat modul de exprimare al notiunii redate, cat si tonul emotional sau sfera in care sinonimele sunt raspandite.

Budagov considera esentiala functia de diferentiere si pentru sinonimia din vorbire (SIP), deoarece acopera si explica destul de clar atat sinonimele folosite in operele literare (sinonimele artistice), cat si pe cele din vorbirea curenta.

Robu si Iordan continua linia lingvistului rus si considera ca functia de diferentiere rezolva anumite contradictii intre sinonime, iar sinonimia in vorbire repeta in unele cazuri sinonimele pentru a genera o gradatie ce devine astfel sursa conotatiei.

Cercetatorii domeniului sinonimiei s-au lovit de doua mari probleme: delimitarea tipului sinonimelor si stabilirea unor diferente intre tipurile de sinonime cuprinse intr-o serie sinonimica.

Cea mai folosita definitie a sinonimiei este considerata urmatoarea:

„Sinonimia poate fi inteleasa ca acea relatie ce se stabileste intre cuvintele care au aproximativ acelasi inteles si pot fi substituite in context unul de celalalt”.

Dificultatile in definirea acestei notiuni sunt insa foarte profunde si provin din insasi sensul lor abstract, ce nu este foarte clar definit.

Indiferent de definitia sinonimelor, acestea lasa cateva aspecte importante neclarificate.

Astfel, o parte din enunturi definesc sinonimia ca o suprapunere pana aproape de perfectiune a intelesurilor cuvintelor, in timp ce alte definitii se refera la aceasta ca o asemanare intre doua sau mai multe cuvinte.

Intrebarea ce se pune atunci cand se discuta despre identitatea de sens a doua sau mai multe sinonime este daca notiunea de „identitate” se refera numai la un singur cuvant din aceasta familie, sau face referinta la toate cuvintele.

Logica matematica ne poate duce astfel la ideea ca nu exista sinonime perfecte, ci numai unele partiale, ce nu acopera total sensul cuvantului.

Discutiile pot fi purtate si in jurul faptului ca sinonimele perfecte trebuie sa se substituie reciproc, fara ca sensul acestora sa se modifice, iar valoarea semantica si expresiva a acestora trebuie sa ramana identica.

Tot ceea ce trebuie sa intelegem este faptul ca o relatie de sinonimie este stabilita in mod obligatoriu intre sensuri.

O analiza atenta trebuie acordata retelei extrem de bogate si de complicate a polisemiei. In limba romana, marea majoritate a cuvintelor au mai multe sensuri, iar aceeasi vocabula isi poate face simtita prezenta in serii sinonimice diferite, in functie de sensul evidentiat, de exemplu:

Bogat:

• Instarit, avut (atunci cand se face referire la oameni);
• Fertil, roditor (atunci cand ne referim la pamant);

Efectele stilistice ale combinarilor de sinonime

Concurenta sinonimelor in limba este studiata pe larg de St. Ullman in lucrarea „Precis de semantique francaise”.

Acesta considera ca principala functie a sinonimelor este cea de variatie, ce este folosita pentru a evita repetarea cuvintelor in situatia in care se repeta ideea.

In acest caz, cumulul sinonimelor ar putea avea functii asemanatoare cu cele ale repetitiei si pot scoate in evidenta juxtapunerile sinonimelor, ce pot degaja un efect de insistenta si de claritate.

Ullman a identificat urmatoarele functii ale sinonimelor, chiar daca in lucrarea sa acestea nu au fost numite intotdeauna in modul cel mai potrivit.

Astfel, in cazul SIP sinonimele pot avea functii precum:

• Diversificare a exprimarii;
• Intensificare a unei anumite idei;
• Precizare a unei idei.

Aceste functii sunt identificate si de lingvistul roman Marin Buca, ce considera ca prin punerea in contrast a sinonimelor se pot obtine uneori efecte de precizare si reliefare a unor anumite idei.

Sinonimele sunt utilizate pentru a oferi frazei (vorbite sau scrise) un grad foarte mare de precizie si reprezinta una dintre sursele inepuizabile ale expresivitatii limbii romane.

Astfel, vorbitorii de limba romana isi pot pigmenta frazele alegand cu usurinta unul dintre numeroasele sinonime prezente, astfel fraza capata o cursivitate si o densitate de cuvinte ce o face usor inteleasa.

Functia de reliefare si de precizare a ideilor capata un rol major pentru contextul si valorile stilistice ale sinonimelor, utilizand astfel misiunea utilizatorului de a selecta sinonimele pe care le va folosi in conversatie.

Insasi dictionarele de sinonime (sau cele explicative) ne ofera indicatii referitoare la anumite valori stilistice ale cuvintelor, utilizand ilustrari in contexte scurte.

Evseev prezinta functiile sinonimelor in viziune proprie, in opera intitulata „Functiile sinonimelor”. Acesta este de acord cu faptul ca este posibil ca functiile sinonimelor sa rezulte din natura raporturilor stabilite intre aceste categorii de cuvinte, dar tine sa scoata in evidenta faptul ca trebuie sa facem referire la relatiile dintre sinonime si functile acestora, nu la procesul de selectie a cuvantului potrivit.

Concluzia ce se desprinde din randurile de mai sus este aceea ca Evseev nu sustine existenta unei functii a sinonimelor in absentia si identifica numai functiile SIP care sunt urmatoarele:

• Functia de diversificare utilizata in vorbire, ce are rolul de a evita repetarea unui cuvant in aceeasi fraza sau in fraze alaturate;
• Functia de reliefare si de subliniere a unei idei, prin reluarea acesteia cu ajutorul unor sinonime juxtapuse;
• Functia de precizare precisa a unei idei, cu ajutorul unui sinonim ce concretizeaza si limiteaza sfera unei anumite notiuni;
• Functia de opunere sau diferentiere a unei notiuni ce se pot confunda din punct de vedere al uzului comun, iar vorbitorul (sau autorul) tine sa scoata in evidenta diferentele dintre ele.

O alta definitie a sinonimiei

Sinonimele trebuie sa faca obligatoriu parte din aceeasi zona geografica, sau din aceeasi varianta a limbii. Daca nu indeplinesc aceasta cerinta, cuvintele cu sens echivalent isi pierd denumirea de sinonime si nu mai pot fi folosite ca atare.

Astfel, perechile „putin –oleaca”sau „mlastinos – bahnos” nu pot fi folosite ca sinonime, deoarece unul dintre cuvinte este marcat de apartenenta la o alta varianta vorbita a limbii romane.

Tinand cont de criteriile enumerate mai sus, sinonimia poate fi redefinita atat in sens larg, cat si in sens restrans.

In sens larg, doua unitati verbale se afla in relatii de sinonimie daca definesc in mod global acelasi obiect, iar in sens restrans aceasta presupune in mod obligatoriu identitatea de sens, de varianta functionala si de comportament contextual aplicata pentru doua sau mai multe cuvinte.

Sinonimia este o notiune dinamica, ce se manifesta sub mai multe forme in domeniul vorbirii. Aceasta se manifesta prin enunturi si cuvinte folosite in comunicarea de zi cu zi.

Desigur ca exista si o serie de restrangeri contextuale, dar acestea se manifesta numai in cazul cuvintelor cu mai multe sensuri.

In cazul sinonimelor cu un sens echivoc (un singur sens) restrangerile contextuale nu pot functiona, deoarece acest tip de sinonime elimina inca din start orice posibilitate de confuzie.

Notiunea de sinonimie provine din lexicologie, acolo unde fenomenul a fost studiat in detaliu si a fost explicat in amanunt.

Odata cu evolutia limbii romane, sinonimele au inceput sa fie utilizate tot mai des si in gramatica, mai precis in partea de sintaxa.

Uneori, gruparea sinonimelor se face dupa gradul de evolutie al limbii. Astfel, in mod curent acestea sunt grupate in serii sinonimice, lucru ce provine din faptul ca atunci cand vorbitorii sunt rugati sa ofere sinonime pentru un anumit cuvant, acestia le ofera in serii.

Constituirea unei asemenea serii va porni in mod obligatoriu de la un numar cat mai mare de elemente. Acest mod de gandire ne va permite sa comparam cu usurinta intre ei termenii claselor si sa identificam diferentele graduale sau de sens.

Desi pare un detaliu minor la prima vedere, identificarea corecta si rapida a acestor diferente ne ajuta la invatarea si utilizarea corecta a cuvintelor si la alegerea rapida a verbelor ce se potrivesc cel mai bine intr-un anumit context.

Cel mai important rol in dezvoltarea sinonimiei l-au jucat scriitorii. Inca din cele mai vechi timpuri, acestia au preluat notiunile pe care le-au considerat esentiale si le-au subliniat prin sinonime: „cautati milostivire si indurare”, sau „pazitorul sau ocrotitorul sufletelor” sunt printre cele mai cunoscute repetari sinonimice.

In limba vorbita, raporturile sinonimice se modifica mereu, urmand tendinta de dezvoltare si de modificare a vocabularului limbii romane, lucru ce face uneori destul de dificila intepretarea acestora.

Sinonimia sintactica este diferita totusi fata de cea morfologica, datorita varietatii acesteia si este destul de putin folosita in cazul in care se doreste tratarea fiecarei unitati in parte, deoarece in acest caz avem nevoie de o sinonimie finala, care trebuie sa scoata in evidenta constructiile echivalente si concurente.