Sinonimele sunt foarte des intalnite in vocabularul limbii romane si pot fi utilizate atat in scris, cat si in vorbirea curenta.

Sinonimele sunt definite ca si cuvinte cu forma diferita dar cu sens asemanator si sunt utilizate pentru imbogatirea propozitiilor si frazelor.

Utilizarea acestora este inevitabila, deoarece o fraza fara sinonime este destul de seaca, iar cursivitatea acesteia lasa de dorit.

Sinonimele pot fi formate din doua sau mai multe cuvinte, un cuvant si o expresie sau din doua expresii.

Sinonimele sunt total opuse antonimiei, ce se bazeaza pe o relatie de opozitie, dar si hiperonimiei si hiponimiei, ce sunt bazate pe relatii de incluziune si de ierarhizare.

Sinonimele pot fi de mai multe tipuri

Evolutia sinonimelor a respectat trendul impus de dezvoltarea limbii romane. Astfel, neologismele recent intrate in vocabularul romanesc au reprezentat una dintre sursele sininomiei (spre exempul moarte – deces, cinstit – onest sau clar – limpede).

Sinonimele sunt impartite in doua categorii principale:

• Sinonimele partiale sunt cele mai raspandite si se utilizeza intre neologisme si cuvintele mai vechi. In acest caz, intelesul cuvintelor nu este identic in proportie de 100%.
• Sinonimele totale sunt cele in care ambele cuvinte au un sens identic si pot fi folosite in context fara ca intelesul frazei sa se modifice.

Functiile sinonimelor au rolul de a sublinia anumite caracteristici

Sinonimele sunt utilizate pentru a pigmenta si infrumuseta limba romana si a ii oferi acea cursivitate ce desavarseste caracterul melodic al frazelor si au urmatoarele functii:

• Functia de variere a expresiei (sau de diversificare a vorbirii) este folosita atunci cand dorim sa evitam repetarea aceluiasi cuvant intr-un anumit context. In acest caz, sinonimia este mai putin sau mai mult distantata, in functie de context, spre exemplu: „Catarina fu adusa in casa Bogdanestilor, la avere mare, pizmuita de toate mamele cu fete de maritat, dusmanita si de fetele mari” – Agarbiceanu;
• Functia de subliniere (sau de intensificare) a unei anumite idei ce isi poate face aparitia in cazul sinonimiei juxtapuse, datorita acumularii unor sinonime avand ca efect gradatia;
• Functia de precizare a unui termen sau a unei idei este tot in legatura cu sinonimia juxtapusa sau aflata in contact. Aceasta apare in cazul in care se explica un cuvant printr-un termen mult mai accesibil si corespunde, de cele mai multe ori, functiei metalingvistice. Aceasta functie apare uneori si in cazul in care nu termenul are nevoie de clarificari, ci se cere explicata si completata o anumita notiune;
• Functie de diferentiere a termenilor apare datorita necesitatii de a adapta cuvantul la realitate si poate merge pana la opunerea acestora. In acest caz, trebuie sa fim foarte atenti pentru a nu o confunda cu functia de precizare, deoarece in acest caz sinonimele functioneaza dupa un tipar putin aparte: nu A, ci B

Este de remarcat grija scriitorilor de a scoate in evidenta cuvintele intre care uzul comun nu are rolul de a stabili intotdeauna diferente.

O functie ceva mai putin cunoscuta este functia ludica, ce are rolul de a fi folosita ca un simplu principiu utilizat in constructia unei expresii sau ale unui text.